Cancelarul Austriei: Dacă Uniunea Europeană nu ajunge la o concluzie cu privire la implementarea pașapoartelor de vaccinare, unele state o vor face separat

Cancelarul Austriei: Dacă Uniunea Europeană nu ajunge la o concluzie cu privire la implementarea pașapoartelor de vaccinare, unele state o vor face separat
Cancelarul Austriei: Dacă Uniunea Europeană nu ajunge la o concluzie cu privire la implementarea pașapoartelor de vaccinare, unele state o vor face separat. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 25/02/2021, 20:10

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a declarat joi că în cazul în care Uniunea Europeană nu poate conveni asupra oferirii unor beneficii pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau care au dobândit imunitate în urma infectării, atunci Austria și alte state membre care au opinii similare cu cea a țării sale vor avansa curând cu astfel de măsuri.

Declarația oficialului de la Viena vine înaintea unui summit european online în cadrul căruia liderii europeni ar urma să ia în discuție propunerile privind așa-numitele pașapoarte de vaccinare, pentru înlesnirea turismului și călătoriilor în Uniunea Europeană, informează site-ul agenției Agerpres, care citează DPA.

Deși subiectul ar urma să fie discutat, nu toate statele membre sunt de acord cu introducerea unor asemenea „pașapoarte de vaccinare”.

„Consider că acest proiect trebuie implementat în primăvară – dacă nu în toată Europa, va trebui să o facem la nivel naţional şi prin înţelegeri cu alte state care au politici similare”, a declarat joi Kurz, în timpul unei conferinţe de presă.

Sebastian Kurz a adăugat că „paşapoartele verzi digitale” pe telefoanele mobile ar putea oferi deţinătorilor acestora acces în restaurante, la evenimente culturale, sportive sau pentru turism.

Acestea ar putea fi utilizate nu doar de către cei care au fost vaccinaţi recent anti-COVID-19, ci de asemenea de către orice persoană care are un test recent COVID-19 negativ.

Kurz: Sunt mai multe state care propun introducerea unui asemenea pașaport

Cancelarul austriac a adăugat că statele europene care au sectoare turistice importante, precum Austria, Grecia, Italia sau Spania, au idei similare în această chestiune.

Pe de altă parte, notează DPA, unele state precum Frața și Germania sunt rezervate în legătură cu acordarea de beneficii persoanelor vaccinate, mai ales în contextul în care procentul persoanelor vaccinate este încă foarte redus în Uniunea Europeană.

Totodată, unele state se tem că s-ar putea crea discriminări, iar pe lângă acest lucru, nu este clar dacă o persoană mai poate sau nu să transmită virusul.

O decizie în acest sens nu este așteptată la acest summit

Potrivit aceleiași surse, la summit-ul european în desfășurare nu este așteptată o decizie în legătură cu acest subiect.

Conform unor surse citate de această agenţie discuţiile la summit sunt axate mai mult asupra modalităţilor de recunoaştere reciprocă între statele UE a certificatelor de vaccinare şi de testare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...